Citeam aseara pe un grup o postare. Nici nu stiu daca sa rad sau sa plang. Mamica zicea asa: "va urez ca timpul petrecut de sarbatori cu familia, sa nu anuleze progresul la care ati ajuns cu terapeutul intr-un an".
Ar trebui ca noi specialistii, sa ne simtim pe de-o parte flatati, dar pe de alta vinovati. Pentru ca fac meseria asta din pasiune si tot ceea ce imi doresc este ca familiile cu super-eroi, cu copii cu nevoi speciale sa poata sa treaca cat mai usor peste socul diagnosticului... si apoi au inceput sa mi se invarta rotitele si sa imi pun 1001 intrebari: Ce putem face mai mult noi specialistii? De ce se intampla asta? De ce unele experiente nu sunt la fel? Si cred ca nu vreti totusi sa le stiti si pe restul de 998.
Ce a vrut mamica sa spuna e ca uneori, atunci cand copiii incadrati in spectrul autist ies din rutina, pierd multe din achizitii, apar comportamente problema noi si asa mai departe. Dragii mei parinti, daca imi permiteti, cred ca va inselati sau aveti partial dreptate. Cui nu ii trebuie totusi o pauza? Oare iesirea din rutina nu are nimic bun?
Pai sa va spun cum a inceput vacanta noastra de familie. Cu o iluzie... evident. Imi imaginam o dimineata linistita. Ma trezeam pe la 9, luam un mic-dejun in familie, in care gatim impreuna apoi ne savuram cafeaua si fiecare este calm si linistit. Apoi pregatim ceva de mancare, putina curatenie si ne odihnim pana vine ora in care mergem impreuna cu gasca de la bloc la colind. Seara s-ar fi incheiat cand langa brad ne desfacem cadourile si apoi toata lumea la nani pentru a ne trezi in dimineata de Craciun.
He he, ce frumos ar fi fost… Cum a fost in realitate?
Pai... m-am trezit pe la 7:00 AM, cand unul din pici a vrut "doar sa ma intrebe ceva..." fara sa ma trezeasca. Apoi cheauna de somn m-am dus catre expresorul de cafea. Singura farama de noroc a fost cand sotul s-a oferit sa faca ceva de mancare. Eram salvata. Asta pana cand s-au asezat piticii la masa si m-am trezit in "valea plangerii". Ca unul nu vrea sunca in omleta, ca unul nu vrea ceapa, apoi s-a facut liniste. Stati linistiti: era doar un pahar mare cu lapte care se scurgea pe pernele mele proaspat spalate.
Dupa micul-dejun "linistit", a urmat o ora de liniste in care am reusit sa sorb fiecare inghititura din cafeaua deja rece. Cum am facut asta? Am trisat sistemul evident, am scos bagheta magica pe care scria “electronice”.
Apoi a venit vestita ora 11. La noi, e o ora in care pe mine si pe ta-su incep sa ne treaca transpiratiile. De ce? Pai indicele glicemic scade si ingerasii care statusera pe device-uri pana atunci trebuie sa regaseasca calea fara tehnologie. Aici intra "mami arbitru" in joc. Recunosc ca ABA aici mi-e aliatul numarul 1. Gasesc repede ceva care sa impace toate caprele si toate verzele. Si cand am motivatia in “maneca” (faptul ca le place cand suntem impreuna), jonglez cu ea si mi-am gasit cele mai strajnice ajutoare la gatit si curatenie. Si cine imi zice ca nu se poate, sunt dispusa la un pariu pe sume mari.
Ziua trece repede si vine ora colindului. Si cum eram "odihnita", dupa curatenie si gatit, am plecat la colindat prin bloc. Mai bine spus la alergat prin bloc. 5 parinti la 15 copii, acesta a fost raportul. Am ajuns acasa lac de transpiratie si nu imi dadeam seama de ce ma simteam asa. Nici nu am gasit raspunsul pentru ca, in secunda in care am inchis usa au inceput sa zboare direct pe jos adidasii, gecile si pungile cu dulciuri de la colind. Nu, nu ne invadasera trupele speciale, venise doar Mos Craciun. Pacat ca nu am reusit sa fac o poza inainte de producerea dezastrului, A.K.A. deschisul cadourilor. Si seara era aproape pe sfarsite.
P.S. La 21:30 dadeam din nou cu aspiratorul.
Au urmat zile cu mese in familie, intalniri cu rude si prietenii, momente in care manierele copiilor mei parca dispar ca prin minune. Dar stiu ca totul o sa intre in normal sau mai bine zis in anormal, cand nu vom mai avea timp de chicoteli cu ei, de stat in pijamale pana la 11:00 AM, ca o vom vedea pe buni peste cateva luni, ca nu vom mai vedea ochisorii aceia plini de bucurie cand si-au primit cadoul visat, cand joaca intre frati va deveni poveste...Chiar ne intrebam zilele trecute, cand ii priveam cu admiratie cat au crescut si cand se jucau impreuna, "Cine sunt copiii astia frumosi?"
Asa ca dragi parinti nu va faceti griji. Echipa va pune regulile din nou la punct. E important sa gasiti motive de fericire si placere. Ignorati momentele stanjenitoare si cautati sa vedeti ce ghidusii a facut cel mic. Stati sa vedeti ca vine petrecerea de anul nou. O petrecere la 12 noaptea, deci care da si rutina de somn, oricum deficitara, peste cap sau cand piticul sau pitica are un tantrum din cauza artificiilor (aici v-ar putea fi de folos castile cu noise cancelation). Si daca el nu se bucura de artificii, poate va bucurati voi si va amintiti de copilarie, poate asa va invata si el sa se bucure.
Un an nou minunat si plin de realizari va doresc voua: SUPER-PARINTI!