Contactul vizual este un comportament nonverbal care apare spontan la copiii cu dezvoltare neurotipica. Spre deosebire de alte arii deficitare pe care le poti dezvolta aplicand principiile analizei comportamentale (ABA) prin utilizarea promptului, contactul vizual nu apare prin folosirea promptului fizic.
Chiar daca promptezi fizic (pui mana pe barbia copilului si ii muti barbia in stanga sau dreapta, ori ii ridici barbia sa se uite la tine), ochii copilului nu vor urmari miscarea barbiei. Promptul fizic nu duce la dezvoltarea si mentinerea contactului vizual pe viitor.
Exista multe carti scrise de adulti cu autism care descriu cat de stresant si obositor a fost pentru ei atunci cand parintii sau terapeutii insistau si ii promptau fizic sa aiba si sa mentina contactul vizual in conversatii. Acestia descriu ca de fiecare data cand se insista de catre cei din jur cu aceste proceduri, ei deveneau din ce in ce mai distrasi si nu reuseau sa se concentreze pe ce vor sa comunice.
In ceea ce priveste dezvoltarea contactului vizual exista anumite strategii care pot duce la cresterea si imbunatatirea acestui comportament nonverbal. Asadar, pentru imbunatatirea contactului vizual, in mod firesc, parintii trebuie sa tina cont de urmatoarele strategii:
Formarea unei relatii (pairing) cu copilul tau.
Copilul trebuie sa te asocieze cu activitati placute, jocuri distractive, alimente, jucarii preferate. Cu cat parintele si copilul au impreuna mai multe activitati distractive, cu atat contactul vizual va aparea mai des, in mod spontan si firesc. De fiecare data cand copilul se uita la tine, spune-i ce ochi frumosi are sau cat de mult de bucuri pentru ca se uita asa frumos la tine. Ofera-i intotdeauna un feedback pozitiv pentru toate momentele spontane in care se uita la tine in timpul activitatilor pe care le faceti impreuna.
Fii intotdeauna cel care ii ofera copilului activitatile sau jocurile preferate.
Atunci cand copilul tau stie ca tu esti cel care ii oferi lucrurile preferate, motivatia de a se uita la tine si de a cere ce isi doreste va creste iar contactul vizual va aparea in mod firesc. Nu uita sa-l incurajezi pe pitic de fiecare data cand se uita la tine.
Cand vorbesti cu copilul tau, apleaca-te intotdeauna la nivelul lui.
Este dificil pentru un copil care nu are contactul vizual bine dezvoltat sa se uite la tine daca nu esti la nivelul lui sau nu esti langa el.
In timpul activitatilor stai intotdeauna in fata copilului tau.
Atunci cand esti in parc si copilul se da in leagan, asigura-te intotdeauna ca esti in fata lui. De fiecare data cand impingi leaganul, fiind o activitate prefarata de pitic, exista sanse mai mari ca acesta sa se uite la tine in mod firesc. Atunci cand copilul sare in trambulina sau sta pe o minge, stai in fata lui, sari cu el, ajuta-l sa stea pe minge. Fiind activitati preferate de el si avand nevoie de ajutorul tau, contactul vizual o sa apara in mod firesc.
Ofera intotdeauna feedback pozitiv copilului tau si vei vedea cum, in mod spontan, apare si contactul vizual iar impreuna puteti veti avea cele mai frumoase reusite.
Comments