O problema des intalnita in sesiunile realizate cu parintii acasa este aceea a cooperarii piticilor in activitatile propuse. Acestia intampina o cooperare mai scazuta acasa cand vine vorba de cerintele adresate. Indentificarea si folosirea adecvata a motivatiei reprezinta primul pas in desfasurarea activitatilor de acasa. Cu o motivatie slaba, probabilitatea implicarii copilului in activitati educative scade semnificativ.
Principiul de baza in ABA il reprezinta recompensa. Pe baza acestui principiu comportamentul uman este modificat. In alte cuvinte, recompensa il ajuta pe copil sa invete lucruri noi, creste probabilitatea ca acele comportamente nou invatate sa se repete in viitor. De cele mai multe ori, principiul recompensei este gresit inteles. Recompensa este adesea vazuta de alte abordari ca fiind o forma de santaj care il “subjuga” emotional pe copil. Vom aborda acest subiect intr-un articol viitor, insa pana atunci va invitam la un exercitiu de imaginatie. Pornind de la ideea ca recompensa este motorul oricarui comportament, va invitam sa indentificati macar un comportament, activitate, actiune intreprinsa de dumneavoastra neconditionata, fara a avea o motivatie la baza. Va invitam sa faceti acest exercitiu simplu, pornind de la intrebari simple precum “ De ce beau apa?” , “ De ce stau pe scaun la birou?”, “ De ce aprind lumina?” pana la intrebari complexe precum “ De ce citesc o carte?”, “ De ce particip la cursuri?” , “ De ce mint?” , “De ce salut in lift?”, “ De ce imi cumpar bilet de autobuz?”
Asa cum am mai mentionat, fara o motivatie puternica, scade semnificativ probabilitatea implicarii in sarcina. In cele ce urmaza vom detalia cateva reguli de baza in utilizarea recompensei si cum putem sa aplicam principul fara a transforma recompensa in santaj.
Recompensa se ofera dupa aparitia unui comportament, imediat cum acesta a avut loc. Pentru un copil aflat la inceput de drum in procesul de recuperare, oferirea unei recompense la mult timp dupa ce acesta a demonstrat un comportament dezirabil nu este eficienta. Astfel abordari precum “Pentru ca ai salutat frumos azi la gradi, sambata te duc in parc” nu sunt eficiente.
Trebuie evitata formularea “Daca faci iti dau…..”. Putem sa reformulam astfel “Dupa ce terminam x, mancam inghetata”, “ce frumos ti-ai pus haina in dulap, hai sa mancam niste chips-uri” etc. Nu trebuie sa folosim recompensa ca pe o forma de santaj si mai ales trebuie sa evitam formularile pe negativ “ Daca nu faci, nu iti dau x”, in situatiile in care copilul nu vrea sa coopereze.
Recompensa se schimba periodic, de aceea procesul de identificare este unul continuu. Copilul isi poate schimba des preferintele. Este important sa tinem cont de faptul ca recompensa, dupa natura ei, imbraca multe forme precum: alimente, tipuri de jocuri si activitati, diferite spatii/ medii, obiecte/ jucarii, obiecte senzoriale, interactiune sociala.
In concluzie, recompensa nu se limiteaza exclusiv la alimente. Orice observam in mediul copilului ca ii starneste interesul poate reprezenta o potentiala recompensa.
Recompensele sunt foarte importante pentru procesul terapeutic. O sesiune de predare fara a avea motivatii puternice poate sa inregistreze mai putine achizitii comparativ cu o sesiune in care se folosesc motivatii puternice. De aceea este important sa avem tot timpul la indemana motivatie.
Daca prin comunicare cu echipa de specialisti s-a stabilit ca un anumit intaritor a fost izolat (rezervat) pentru o anumita interventie, acasa, in alte medii si cu alte persoane, copilul nu mai trebuie sa primeasca acces la acel intaritor, decat in urma aparitiei comportamentului target ales in interventie.
Este important sa dozam cantitatea / numarul intaritorilor pe care ii oferim acasa versus in sesiunile de predare 1 la 1. In situatia in care un copil primeste gratis, din abundenta, obiecte, activitati, etc. pe care si le doreste, acasa sau in alte medii fara a depune un efort sa le obtina, acest aspect poate ingreuna considerabil procesul terapeutic. Se poate ajunge pana la refuzul de a mai participa la sesiuni. Principiul care sta la baza acestei reactii este simplu. Copilul are de ales intre doua medii: unul in care primeste fara sa depuna efort si un mediu in care trebuie sa depuna efort (este angajat in proces de invatare) si primeste aceeasi cantitate de intaritori sau chiar mai putin comparativ cu celalalt mediu.
Este important sa ii oferim copilului recompensa in doze mici, perioade scurte pentru a evita satietatea. Cu cat primesc mai mult un lucru, cu atat ma pot satura mai repede de el. Cand daca il primesc in doze mici, cu atat mi-l doresc mai tare.
Este important sa fim corecti si consecventi. Daca am apucat sa ii promitem ceva copilul ne vom tine de cuvant.
Pentru a facilitata procesul de invatare este important sa ii prezentam copilului mediul de invatare ca fiind distractiv si sa sa evitam formulari precum “Da-mi tableta pentru ca trebuie sa plecam la terapie”.
In acest context, copilul va asocia mersul la terapie cu intreruperea unei activitati placute. Drept urmare, pe viitor poate refuza participarea la sesiuni.
Cum indentificam ce ii place?
Putem identifica doar daca il expunem la noi si noi potentiali intaritori. Mediul natural (acasa, pe strada, in magazin, parc, etc.) poate sa reprezinte o sursa inepuizabila de identificare de motivatie. In principiu, orice poate reprezenta motivatie in mediul acesta, insa se folosesc doar acei intaritori care nu atenteaza la sanatatatea si siguranta copilului.
Urmarim reactiile, la ce uita, inspre ce se indreapta, cu ce ii place sa se joace o perioada mai mare de timp.
Urmarim cat timp petrece cu un joc/ obiect/ activitate. Cu cat durata este mai mare cu atat motivatia este mai puternica;
In unele situatii il putem intreba ce vrea sau il putem pune sa aleaga din doua sau mai multe potentiale recompense.
