Seara e pentru mine, un moment de reflectie. Putinul timp petrecut cu familia, dupa munca, ma face sa imi iubesc si mai mult meseria si sa imi dau seama ca ABA e in absolut orice.
Dupa jocul de seara, in care piticii au toata atentia mea, urmeaza timpul meu. Asa au invatat, ca si eu sunt om, cu bune si rele, ca nu sunt o mama model si ca am si eu zile bune si proaste. Dar timpul de baita, e al lor. In baia cu spuma si chicoteli, gandul imi fugea, spre rusinea mea, la rapoartele nefinalizate, la mailurile neraspunse. Exact ca in reclama cand mama se trezeste cu un catel in casa, pentru ca a spus un “da” fara sa fie atenta. Stati linistiti, nu imi iau catel. Pitica mea se juca cu baloane de sapun. Cea mai simpla si banala jucarie, nu?
Ei bine, rotitele de analist se pun uneori si necontrolat in miscare, si fara sa vreau la orice ii iesea piticai din gura sau orice facea, eu gaseam echivalentul unui program din curiculele noastre. Ma gandeam cat de simplu pentru noi, parintii, este procesul de invatare si de generalizare al informatiilor. Si totusi de ce nu este pentru toti, la fel? Oare de ce?
Totul a plecat de la un moment in care pitica nu stia sa spuna “solutie” apoi conceptul de a “agita” si de aici lucrurile au venit in cascada. Am putut analiza relatia cauza-efect- “uite daca agiti solutia se face spuma si nu mai poti sa faci baloane”) sau conceptul de pericol (ai grija cu solutia, daca iti intra in ochi e neplacut si ustura). Nici nu am apucat sa ma gandesc la programul de rezolvare de probleme ca ea mi-a si lansat intrebarea “si ce fac daca se intampla sa imi intre in ochi?”. Si totusi daca se intampla asta, poti vorbi de o emotie negativa- suparare, sau de nerabdare ca trebuie sa astepti, poti exersa si cum anume ne exprimam si gestionam emotiile. Si dupa ce spuma a trecut ne-am pus pe facut baloane. Un exercitiu foarte bun, de miogimnastica, prin care am invatat, intai prin imitatie si apoi independent cum sa controlam suflul si cum sa facem baloane. Si pentru ca ne jucam impreuna, ca asa exersam abilitatile sociale, am invatat sa ne asteptam una pe cealalta si sa impartim bucuria.
Ei si cum nu ma pot abtine uneori am dus lucrurile la nivelul urmator. Concepte cantitative (uite, mami mi-au iesit 3 baloane. Tu cate ai reusit sa faci?), comparatii de numere si cantitati (mai multe). Si cand intrebarile mele “tehnice” au devenit plictisitoare, a propus ea niste jocuri. Trebuia sa dau baloanele la tinta, sa merg pe un traseu creat de ea si sa ma prefac sa ma impusca cu baloane.
Si pentru ca nu imi place sa fac discriminari, sa va dau un alt exemplu. Pustiul mare vine acasa cu 5 foi de cuvinte, pregatire pentru examenul de la engleza. Lipsa de inspiratie m-a facut ca doua seri la rand sa citim niste cuvinte anoste si sa le traducem sau sa invatam cum se scriu si ce inseamna. Si cand imi dau seama ca pustiul incearca sa faca orice “ca sa fenteze sistemul” si sa scape de “minunata activitate” imi dau seama ca fac ceva fundamental gresit. Si m-am pus in papucii lui. Analizand repede situatia imi dau seama ca fiinta care astepta atentia in mod avid, avea pus in fata un paravan de foi, de dupa care se auzeau niste intrebari anoste. Reala placere. Eee acu-i acu’. Fa tu, mami, din tema de la engleza ceva fun. Si cum mie imi plac provocarile, am inceput sa citesc cuvintele pe diferite tonalitati si sa fac ca toate animalele din jungla si nu numai. Si dintr-un pitic lesinat si care gasea numai motive pe care noi toti le-am experimentat cand ne apucam de invatat (foame,baie, chiar curatenie in camera) ne-am trezit conversand in engleza, ceea ce spre rusinea mea nici nu stiam ca poate sa o faca.
As vrea sa va linistesc si sa marturisesc cu mana pe inima ca numai analist nu sunt cand vine vorba de facut teme cu piticul meu. As prefera sa alerg la maraton, decat sa fac teme si cine ma cunoaste, stie ca nu vorbesc de o pasiune de-a mea. Sunt uneori doar mama dar daca am reusi ca in acele momente grele sau cand activitatile “ne pun pe tava” asemenea oprtunitati de invatare, sa stim sa profitam.
Toate aceste abilitati noi le predam de multe ori in medii organizate, le gasim in randurile planurilor de interventie. Dar daca ele nu ajung “aici” si nu ma refer intr-o cada cu spuma sau la un birou de teme, ci in mediul firesc nu am obtinut nimic, decat un copil care este asemenea unui index dintr-o carte, unde metaforele lipsesc si povestea devine trista. Daca jocul se rezuma sau se face “la masuta”, intr-o camera fara jucarii, si cu un copil tinut de manute, ca nu face ce vreau eu, prefer sa ma feresc de predat. Daca conceptele predate prin tehnici repetitive nu au echivalent in viata de zi cu zi, prefer sa am orice alta meserie, pentru ca ABA nu inseamna asta.
Va invit sa faceti un exercitiu de introspectie si sa deveniti din nou copii si sa VA JUCATI! Si reteta nu poate fi completa fara sare si piper deci in cazul nostru multe zambete si voie buna.